Cu dragoste de Chişinău…
Trecem pe lângă toate, dar nu le vedem pe toate. Ne bucurăm de multe, dar şi mai de multe nu ştim să ne bucurăm.
Poate şi asta o fi fiind menirea omului de creaţie: să nu lase uitarea să se-aştearnă peste imaginea lumii?! Mi-am zis aceasta admirând expoziţia artistului plastic Vasile Movileanu consacrată Chişinăului. La vernisaj am rămas profund impresionată de ultimele creaţii ale pictorului, lucrări inedite care sunt, de fapt, un sincer şi frumos monolog cromatic din dragoste de oraşul Chişinău. Atâtea clădiri vechi, cu amprenta istoriei pe chip, au fost deja şterse de pe faţa pământului, demolate fără a fi, cel puţin, înveşnicite printr-o imagine fotografică.
Timpul cu tăvălugul neîndurător a tras brazde adânci peste trecutul urbei cu statut de capitală. De n-ar fi fost şi de n-ar fi neobosiţii pictori care încearcă să fixeze chipurile caselor îmbătrânite, ani în şir încercând să scoată din ruinele uitării biserici şi edificii demult uitate; de n-ar fi, zic, un Vasile Movileanu, care, asemeni altor colegi ai săi, se împotriveşte valului ce trece voind să şteargă din memorie ceea ce le-a fost drag înaintemergătorilor noştri. Îşi îndeplineşte discret şi cu multă dăruire datoria de om de creaţie care nu vrea să lase spaţii goale, fără de sens acestei lumi. E o muncă, o lucrare la care e bine să se gândească fiecare om înzestrat cu darul creaţiei!
L-am redescoperit pe Vasile Movileanu într-o nouă ipostază – de artist plastic care, pe lângă ilustraţia de carte, mai pictează şi pe pânzele memoriei. Or, după ce a încercat (şi a reuşit!) să picteze muzica, să reproducă în culori sunete şi vibraţii nearătate ochiului, acum a pictat profilul oraşului cu străzi, case şi oameni…
…Peisaje cu stradele ademenitoare, cu o „Curte din Chişinău”, apoi cu alte curţi şi ulicioare, cu un „Negustor”, cu multpătimita „Catedrală”. Deplasări imaginare dintr-un peisaj autumnal, într-altul învăluit în albul ninsorii, scăldat în soare sau inundat de verde, ca, în final toate lucrările să inspire revenirea cu gândul la sine, ademenind spre o muzica dăruită în acelaşi ritm cromatic prin imagini intime cu oameni îndrăgostiţi de cântecul culorilor. Aceste lucrări amintind totodată că, fiecare localitate ca şi orice om, dincolo de aparenţe, are suflet.
Majoritatea tablourilor, lucrate cu o deosebită rigurozitate în acuarelă, inspiră căldură, lumină, dragoste, bucurie. Jocul luminii şi al umbrei se reflectă în culori vii, pregnante, cu tentă pastelată uneori, ademenind, fără a deranja, privirea. Mesajele - fie de toamnă sau de iarnă, fie scăldate în lumini multicolore sau estompate, te transferă într-o lume dragă, apropiată, deşi învăluită în nostalgia uitării.
Părea că până şi timpul cu obscuritatea-i, nu se mai grăbea să alunge vizitatorii, lăsându-i să memoreze în voie crâmpeie cu peisaje de neuitat. Am trecut de la o lucrare la alta cu ochi de oaspete într-o lume a ne-uitării, o lume adunată cu multă măiestrie şi dragoste într-un registru cromatic de către pictorul îndrăgostit de spaţiul pe care îl aspiră cu sufletul. Părea că trăiesc sentimente rare de pătrundere într-un univers dintr-o altă dimensiune…
Or, Vasile Movileanu rămâne a fi artistul plastic care mereu oferă lumii (mari şi mici) surprize….
Claudia Partole, scriitoare
