Sibiu

Orasul Sibiu, Expozitie 2005

Anul trecut am  lucrat o lună în Sibiu, iar prima mea impresie a fost legată de ochii de pe acoperișul caselor. Casele sunt parcă vii, au un caracter numai al lor. Am văzut orașul ca ceva foarte viu, fiecare casă cu istoria ei. M-au interesat sufletul și chipul clădirilor ”. Cuvintele lui Vasile Movileanu vin să descrie unul dintre ciclurile expoziției pe care artistul o prezintă în aceste zile la Cercul Militar din Sibiu.

Ca tematică, expoziția este generoasă propunînd patru cicluri, între care există întrepătrunderi ­­: Sibiul, natură statică, muzică și nuduri. Originalitatea picturilor stă în  tehnica utilizată – pictură pe hârtie udă care necesită repeziciune în lucru – și în viziunea asupra Sibiului, o viziune izvorîtă dintr-o primă întilnire cu orașul,din contactul cu noul. Astfel, deși în picturile lui apar clădirile pictate iarăși și iarăși de alți artiști plastici, Vasile Movileanu încearcă să le surprindă din alte unghiuri, în umbre și în culori calde. Placerea de a se juca  cu culorile este intrinsecă, iar combinarea lor inedită. Dincolo de culoare, picturile arată un bun desenator, fapt susținut și de faptul că a absolvit Facultatea de Grafică din Moscova și a realizat ilustrații pentru numeroase cărți îmbinînd viziunea scriitorului cu a sa.