tarm

A fost un timp cînd Vasile Movileanu picta doar ziua

Sala de expoziţii UNION FENOSA îl are prezent actualmente pe cel de al cincilea pictor – Vasile Movileanu. Ca şi vernisajele precedente, acesta este susţinut în întregime de Fundaţia UNION FENOSA în Moldova. Intrarea este liberă, iar tablourile vor fi expuse pînă 20 martie.

Deşi nu este la prima expoziţie personală, cele pe care le-a avut pînă acum au fost găzduite ba de Ambasada SUA în Republica Moldova, ba de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Dovadă că, în condiţiile de astăzi, un pictor rămîne uşor cu lucrările în atelier şi cu numele în anonimat, dacă lumea ar fi preocupată doar de kilowaţi, barili, pachete de acţiuni, retinguri, platforme electorale.

Vasile Movileanu este născut în judeţul Hînceşti, iar pe 19 martie, în penultima zi de expoziţie, va împlini 48 de ani. Este laureat al mai multor premii, în special pentru lucrări de grafică de carte, şi are lucrări ajunse în colecţii particulare din Moldova, România, Rusia, SUA şi Germania.

Drumul lui Vasile Movileanu s-a lăsat parcurs destul de greu, poate la fel de greu precum urcă astăzi în cîrje spre odăile sale de la etajul al doi-lea ori, aşa cum tot în cîrje, le dai culorilor mişcare sau le duci spre înflorire într-un buchet de ”Flori pentru mama”.

Potrivit tradiţiei, Fundaţia UNION FENOSA achiziţionează cîteva tablouri de la pictorii care îşi expun lucrările. Acestea ajung pînă la urmă în colecţia de pictură a Grupului UNION FENOSA INTERNATIONAL, grup care deţine una dintre cele mai mari colecţii de pictură din lume. Pînă în prezent din Moldova au fost achziţionate circa 300 de tablouri.

Revista ”Săptămîna” a fost prezentă la inaugurarea tuturor expotiţiilor organizate de UNION FENOSA. În seara de vineri, 28 februarie, sala Fundaţiei a întrunit o bună parte din pictorii Moldoveni, oameni de artă, oameni politici, deputaţi, simpli pasionaţi de pictură, ziarişti. A fost prezentă şi conducerea Grupului UNION FENOSA în Moldova. În acceaşi zi Parlamentul a grăbit prin deciziile puse la vot procesul de liberalizare a pieţei energiei electrice. Eventual, în seara acelei zile, în linia tradiţionalei noastre normalităţi s-ar fi înscris vreo conferinţă de presă, la care UNION FENOSA ar fi dat replică atacurilor înterprinse asupra sa. Dar nu a făcut-o. A preferat să fie alături de un artist plastic pe nume Vasile Movileanu, care a pictat o bună parte din tablouri numai şi numai ziua. De ce? Pentru că nu era lumină. Pentru că lumina o dădeau cei ce astăzi liberalizează piaţa.

Constantin Olteanu

Săptămîna, Vineri, 7 martie 2003, pagina 6.